Israeli series: Sunt voluntar în armata Israelului !

S

tau la masă cu Simo, pe o terasă plină de flori, la o cafenea, chiar lângă turnul lui David, în Ierusalimul vechi. E cafeneaua noastră preferată. Pe marginea platformei de lemn a mesei stă scris cu galben versetul din 2 Cronici 7:14 – “Dacă poporul meu…”. Defapt, e plin de versete Biblice peste tot. 

Suntem aici de o vreme fiindcă i-am mărturisit barmanului că îmi place mult Shaclavul, așa că mi-a adus vreo 2 căni de Shaclav pe lângă ceea ce am comandat eu; și în plus, ne-am pus pe scris schițe pentru viitoare proiecte pentru blog. 

  

  

E plin de turiști și dacă te îndepărtezi de masa noastră, miroase a nard amestecat cu mirosul de zid vechi și de aer proaspăt. La noi la masă însă, mirosul cel mai dominant e, normal, cel de Shaclav. Câteva zile în Ierusalim și am mereu aceeași senzație: că nimic nu e imposibil, că tot ce am visat vreodată poate să devină realitate, că sunt 100% liberă și nu există limite, plus că e pace și liniște. 

La noi e o toamnă călduroasă, la voi va fi probabil iarnă când citiți această postare. E weekend și deși voiam să vedem Masada la răsărit și să ne plimbăm un pic prin Israel, s-a făcut că am rămas cu superbul răsărit din Ierusalim și cu sărbătoarea din fiecare seară de la Zidul Plângerii. 

Suntem voluntari în armata Israelului!

Acesta este motivul principal pentru care ne aflăm aici. Tocmai ce am terminat programul de voluntariat și ne-am hotărât să mai petrecem un timp în Ierusalim înainte de a ne întoarce acasă.

Baza militară la care am fost de data aceasta e Academia de Lideri și Ofițeri și se află în mijlocul deșertului. Am fost într-un grup internațional de voluntari, în cea mai liniștită experiență din armată ce am avut-o până acum. Soldații de aici sunt mult mai serioși și disciplinați fiindcă toți își doresc o carieră militară sau măcar să-și servească țara câțiva ani în plus. 

Israelul de azi e o țară care a renăscut de curând. Evreii au fost pentru mult timp îngrădiți și privați de libertate înainte să se întoarcă acasă. Și de când s-au întors au trecut prin război după război ca să își păstreze libertatea pe care au dobândit-o. Am în gând imaginea exactă a ceea ce înseamnă să fii Israelian, dar totuși e greu de descris. Imaginează-ți că pui împreună o libertate de exprimare greu de imaginat pentru europeni, cu farmecul acela al misterului din jurul Orientului Mijlociu, cu o sinceritate atât de dezinvoltă, tăioasă chiar, cultură, istorie, spiritualitate, multe simboluri și o maturitate bine ascunsă, produsă de mult război și de o viață trăită într-o țară în care lupta pentru supraviețuire e atât de reală și de prezența. Are sens? 

Nu doar oamenii sunt mai temperati în acesta bază militară ci și dificultățile. Eu și Simo știm ce înseamnă să ai doar strictul necesar, să faci baie dârdâind, să revopsești numerele și să verifici gradul de umiditate al tancurilor până nu mai vrei să vezi vreun tanc în viața ta, experiențe prin care am trecut la o altă bază. Aici au piscină, am făcut Krav-maga, munca e mult mai ușoară și mai puțină și am lucrat tot timpul în birouri și în spații închise. Ah, și am uitat să menționez mâncarea! A fost foarte bună! 

Totuși nu lipsește senzația pe care o am în armată de obicei. E aceeași cu a unei vacanțe în care te deconectezi total, dar mult mai bogată în experiențe. După ce mi-am intrat în ritmul vieții de la bază și m-am obișnuit să trăiesc doar cu strictul necesar, după ce încep să cunosc soldații și voluntarii, devenim încet prieteni și discuțiile sunt tot mai interesante, parcă toată viața mea de dinainte de armata dispare, și realitatea mea e aici și acum, și așa va fi mereu. Suntem liberi să vizităm Israelul la sfârșit de săptămână. De fiecare dată însă mă întorc cu drag la bază. 

E mult de povestit când vine vorba de experiența mea din armată. Aș putea să scriu o carte. Ce vreau să vă spun defapt s-a întâmplat în aproximativ o ora, la una dintre activitățile de seara. 

A venit pentru a 2-a oară să povestească cu noi un ofițer. El e aici deoarece “construiește” unități. Adică, prin exerciții de gândire și alte tactici, își educă soldații și îi formează astfel încât să gândească toți ca o unitate, să creeze acele relații strânse, care merg până la sacrificiu. Vă dați seama că am fost foarte interesată să aflu tot ce se poate despre cum reușește să facă asta. Prima dată când a fost la activitățile noastre a făcut și cu grupul nostru de voluntari un astfel de exercițiu; eram oameni din multe țări care tocmai ce ne cunoscuseram. Veneam din culturi diferite, cu mentalități diferite și cu experiențe de viață foarte diferite, exact ca israeliții. Și totuși, ei au construit împreună o țară puternică. 

“În mare parte, acest efect e provocat de armată”, ne spunea “B”(ofițerul). Pentru că armata a învățat generație după generație că cel care luptă lângă tine îți este frate, și atunci când pleci din armată tu nu te oprești din a fi soldat. Oricând țara are nevoie de tine trebuie să fii prezent, gata să îți aduci atribuția în construirea sau apărarea ei.

De data asta însă a făcut un alt exercițiu cu noi. Unul care avea de-a face mai mult cu lumea în care trăiesc ei, a conflictului, a deciziilor de viață și de moarte. Și ne-a povestit următoarele: A fost ofițer al unei unități și se afla într-un tanc pe graniță cu Gaza. 

După niște zile grele, pline de operațiuni, erau pregătiți să meargă acasă și să se odihnească. Aude însă prin stație vocea comandantului care îi spune că informatorii lor au confirmat că niște teroriști din Gaza plănuiau să intre în casele din Israel de pe lângă graniță în această noapte și să omoare evrei, și că ei sunt cea mai apropiată unitate de casa teroriștilor. Obosiți, s-au pus să aștepte urmărind activitatea din casă. O ora, două, trei, nu iese nimeni. Își anunță comandantul; comandantul insistă că trebuie să se întâmple în această noapte. Se pun să doarmă și fac strajă pe rând. Mai trece o oră , și încă una. 

Între timp ce ne derula povestea, ne-a desenat pe tabla alba un fel de hartă. Casa teroriștilor, drumul din fața ei, pădurea, granița, drumul pe care erau ei așezați cu tancul și apoi gospodăriile de dincoace de graniță. Mai trec câteva ore în poveste și dimineața devreme, când era încă întuneric, soldatul care stătea de gardă îl trezește cu o privire îngrijorată. Cei 4 teroriști au ieșit din casă. 

Ne spune că a îndreptat tunul de la tanc înspre ei în timp ce stinge lumina în sala în care ne aflam. Prin aparatul de observare însă vede ca lângă teroriștii sunt 3 copii. Ce căutau copiii afară la ora aia?  Își anunță comandantul că dacă ar fi să îndeplinească misiunea, acești copii ar fi victime colaterale. Ne pune și nouă înregistrarea din acea seară. Auzim vocea comandantului ce-i spune în ebraică să decidă repede fiindcă are 8 secunde până ce teroristii ies din câmpul lor vizual.  Nu mai avea cum să-i urmărească odată ce intrau în pădure și nici să știe în ce direcție au luat-o. În localitatea în care voiau să intre teroriștii, printre mulți alții, locuia și vărul lui “B”. 

“Ce ai face tu?” ne-a întrebat el. Încă e întuneric beznă, comandantul vorbește pe înregistrare și “B” vine la mine la ureche și strigă hotărât: “ Haide Ester, ai 8 secunde: decide! tragi sau nu? Hai, decide! mai ai 5 secunde. Decide! trei… doi…”, și a trecut la altcineva. “Hai Ema, decide! Ai 8 secunde, decide…!”.  Zâmbeam toți cinic și nimeni nu zicea nimic. Știam că nu există răspuns corect la această întrebare. Știam că orice aș fi ales, în seara asta ori mor copii în Gaza, ori mor în Israel. 

Această poveste are un sfârșit, și după ce “B” ne-a făcut o schiță a ceea ce i-a trecut prin minte în cele 8 secunde și ne-a pus să luăm o decizie proprie fiecare, ne-a spus ce a făcut el. 

Am să-ți spun și eu ție, dar prima data, decide tu ce ai face dacă ar fi vorba de țara ta și scrie-mi decizia pe care ai luat-o în comentarii. 

Am Yisrael Chai!

Cu drag,

Loading Likes...